In perioada 21.01 – 25.01.2013, agentii locali cu atributii pe linie rutiera din cadrul Politiei Locale, in colaborare cu reprezentantii Compartimentului Autorizare Transport Public Local din cadrul Primariei Municipiului Ploiesti, au desfasurat actiuni comune pentru depistarea conducatorilor auto care incalca prevederile Hotarârii Consiliului Local nr. 228/2006 cu privire la stationarea autovehiculelor destinate transportului de persoane in regim de taxi, a celor care nu respecta traseele si terminalele destinate transportului de persoane, precum si a soferilor care incalca restrictiile de tonaj reglementate de H.C.L. nr. 131/2011.
Totodata, politistii locali au avut in vedere si modul in care conducatorii auto respecta prevederile cuprinse in O.U.G. nr. 195/2002 referitoare la accesul pe interzis, oprirea si stationarea in conditiile legii.
Ca urmare a verificarilor efectuate, politistii locali au aplicat 269 sanctiuni contraventionale, cu o valoare totala de 36.300 lei.
Astfel, au fost sanctionati 165 conducatori auto care au ignorat semnificatia indicatoarelor rutiere ce reglementeaza oprirea si stationarea interzisa, accesul pe interzis – potrivit prevederile art. 111 si 142 din O.U.G. nr. 195/2002
De asemenea, 44 de soferi nu au respectat traseele si terminalele destinate transportului de persoane in comun, 29 nu au respectat restrictiile de tonaj impuse pe anumite trasee, iar 31 au fost sanctionati pentru stationarea autovehiculelor destinate transportului de persoane in regim de taxi in alte locuri decât cele aprobate de municipalitate.
Actiunile s-au desfasurat pe urmatoarele strazi: Buzaului, Iasului, Neagoe Basarab, Ivan Miciurin, Domnisori, Democratiei, Soseaua Vestului, B-dul Republicii – zona Cablul Românesc, Bdul Bucuresti – zona Orient, Gageni, Sinaii, Bahluiului, dar si in zona Halele Centrale si zona Spitalul Judetean Ploiesti.