Dragi cititori, acest spatiu de pagina va apartine. Aici isi vor gasi loc punctele dumneavoastra de vedere in legatura cu ceea ce va framanta, va nemultumeste, va ingrijoreaza, ati dori schimbat sau credeti ca merita apreciat.

Care sunt adresele institutiilor FMI si Curtea Europeana a Drepturilor Omului ?

,,As vrea sa ma adresez FMI si Curtii Europene a Drepturilor Omului – CEDO, dar nu cunosc adresele celor doua institutii. De aceea, va rog sa ma ajutati cu datele de contact ale institutiilor respective”.
Vasile Costache, Paulesti
* * *
Domnule Costache, in ceea ce priveste organizatia Fondului Monetar International – FMI, aceasta are un Birou Regional pentru Romania si Bulgaria. Adresa acestuia este Str. Halelor nr.7, etaj 2, Bucuresti ( zona Piata Unirii), Telefon: 021 – 311.58.33, Fax: 021 – 318.14.10. Informatii puteti gasi si pe site-ul www.fmi.ro. Adresa CEDO este Curtea Europeana a Drepturilor Omului – Consiliul Europei F-67075 Strasbourg CEDEX, Franta, Tel: +33 (0)388 41.20.18, Fax: +33 (0)388.41.27.30. De asemenea, e bine de stiut ca un model de formular de cerere care poate fi inaintata la CEDO se gaseste pe site-ul www.cedo.md, fiind obligatoriu sa se specifice un scurt rezumat al faptelor de care doriti sa va plangeti despre drepturile garantate de Conventie care considerati ca v-au fost incalcate, dar si sa se indice remediile juridice pe care le-ati exercitat, precum si lista deciziilor pronuntate in cazul dumneavoastra de catre o autoritate publica, precizand – pentru fiecare decizie data – continutul si autoritatea care a pronuntat-o. In plus, trebuie sa anexati la scrisoare o copie completa de pe aceste decizii. Nu trimiteti originale, fiindca aceste documente nu va vor fi returnate.