Polițiștii Postului de Poliție Florești au fost sesizați prin S.N.U.A.U. ”112” cu privire la faptul că în zona podului ce trece peste râul Prahova din comuna Florești a fost secționat cablul de fibră optică de telecomunicații.
Echipa operativă care a demarat cercetările a depistat în zona respectivă un localnic care efectua săpături în căutare de fiare vechi.
Din cercetări a rezultat că, la un moment dat, bărbatul a început să sape cu un târnăcop pentru a găsi deșeuri reciclabile, împrejurare în care a secționat cablul de fibră optică ce trece prin zonă.
Pentru fapta lui, bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiuni de „distrugere din culpă”.