Premierul Victor Ponta a declarat ca pentru bugetul pe anul 2013 este luata in calcul o crestere economica in jur de 2% din PIB, el aratand ca deficitul bugetar trebuie sa scada in continuare pana la 1,8% – 1,7% din PIB. “Cred, din ceea ce am discutat cu actualul ministru de Finante, ca mergem pe prognoza in jur de 2 % crestere economica, insa trebuie sa vedem daca actualizam sau nu, pentru ca nu are rost sa fim mai optimisti decat e cazul. Mai bine sa fim pesimisti si sa fie mai bine. Deficitul trebuie scazut in continuare pana la 1,8 % – 1,7% “, a spus Ponta. El a precizat ca se lucreaza la integrarea programelor de guvernare ale ministrilor propusi astfel incat, programul de guvernare in ansamblu sa poata fi trimis la Parlament, impreuna cu lista de ministri.












