Primaria Municipiului Ploiesti, prin Comandamentul de deszapezire al RASP, a derulat activităţi pentru combaterea poleiului si indepartarea zapezii în perioada 11.12.2012 – 12.12.2012.

Marti, 11 decembrie, 2012, incepand cu ora 17.30 s-a intervenit cu amestec material antiderapant (sare + nisip), pe arterele de circulatie din Anexa 1 (poduri, pante, principalele artere de circulatie, traseele mijloacelor de transport in comun, a centrului civic, spitale, scoli) si o parte a arterelor de circulatie din Anexa 2 (strazi din cartiere si alte legaturi cu arterele principale), conform Planului de masuri pentru desfasurarea normala a activitatii rutiere in municipiul Ploiesti in iarna 2012-2013. De la ora 21.00 s-a intervenit cu utilajele cu lama pentru inlaturarea zapezii.

La actiunea de deszapezire o contributie importanta au avut-o si masinile de interventie ale SGU care au actionat in cartierele Nord, Vest, Centru, pe trotuare si in fata scolilor.

In toata aceasta perioada s-a intervenit cu 45 de utilaje : 22 de utilaje cu sararita si lama, 4 utilaje cu sararite electrice, 16 utilaje cu lama si 3 autostropitori. S-au administrat in total aproximativ 400 tone amestec material antiderapant.

Deoarece in prima faza s-a intervenit in zonele I si II de prioritate, la aceasta ora se intervine in zona III, in cartiere, pe strazile laterale si pe alei.

Avand in vedere atentionarile meteo din zilele urmatoare, cand se asteapta temperaturi de -20 de grade Celsius, municipalitatea le reaminteste ploiestenilor, persoane fizice si juridice, ca au obligatia de a inlatura zapada, gheata sau poleiul de pe trotuarele din dreptul locuintelor sau al sediilor firmelor. In conformitate cu HCL nr. 228/2006 pentru aprobarea regulamentului privind stabilirea unor masuri pentru gospodarirea Municipiului Ploiesti, sanctiunile aplicate de Politia Locala Ploiesti sunt cuprinse intre 500 si 1500 de lei pentru persoanele fizice si intre 1000 si 2500 de lei pentru persoanele juridice.

De asemenea, Primăria face un apel la cetateni si la persoanele juridice sa inlature turturii de pe imobilele ce le apartin. Daca turturii sunt prea mari, sau cladirile prea inalte si nu reusesc sa faca acest lucru, pot apela la echipajele Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta. In caz contrar, vor fi direct responsabili de eventualele accidente cauzate de caderea turturilor.