O ploieşteancă de 19 ani, studentă în anul I la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Politehnicii, a impresionat juriul la Balul Balurilor organizat, la începutul acestei săptămâni, în Bucureşti.
Evenimentul a reunit studenţi de la 14 facultăţi din cadrul mai multor universităţi din Bucureşti, iar concursul de Miss „Regina Balului” a fost în mod clar dominat de Loredana Vîlsan, o ploieşteancă foarte frumoasă, ale cărei măsuri se apropie de perfecţiune: 86-60-90, scrie ph-online.ro.
„Boboaca” a fost desemnată, la Balul Balurilor, Miss „Regina Balului”, câştigând, totodată şi titlul de Miss Popularitate, în defavoarea celorlalte 13 concurente. Ploieşteanca nu este doar frumoasă şi populară, ci şi inteligentă.
Loredana a absolvit Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti, cu media 9,20, iar apoi a intrat la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Politehnicii.
Citeste mai mult pe RTV.NET: https://www.rtv.net/o-ploiesteanca-face-furori-cu-frumusetea-sa-in-bucuresti_59009.html#ixzz2Fc6MykUB