In aceste zile, la Ploiesti continua programul de distribuire a ajutoarelor alimentare din partea Uniunii Europene la Cantina Sociala din cartierul Mihai Bravu. In municipiu exista 15.500 de beneficiari ai ajutoarelor UE: persoanele cu handicap grav si accentuat, pensionarii cu venituri mai mici de 400 de lei, somerii inregistrati la AJOFM Prahova, beneficiarii venitului minim garantat, beneficiarii unor legi speciale (fosti detinuti politici, veterani si vaduve de razboi, revolutionari etc.). Distribuirea alimentelor se face saptamanal, dupa urmatorul program: de luni pana joi – intre orele 8.00-16.00, vinerea – intre orele 8.00-13.30. In aceasta perioada sunt distribuite, insa, noua dintre cele 11 produse pe care UE s-a angajat sa le asigure, conform precizarilor directorului Administratiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploiesti, Dan Dinu. Concret, un beneficiar primeste in prezent: 4 kg de zahar, doua cutii a cate 800 de grame de mazare, doua cutii a cate 800 de grame de pasta de tomate, doua cutii a cate 800 de grame de rosii in bulion, doua kilograme de fasole uscata, sase pachete de biscuiti, cinci kilograme de malai, trei pungi de paste fainoase a cate 500 de grame, sapte kilograme de orez. Deocamdata, faina si uleiul primite din partea UE au fost epuizate. Alte cantitati din aceste produse urmeaza sa ajunga in judet, din Bulgaria, in luna ianuarie 2013. In total, la nivelul Prahovei, 74.255 de persoane primesc ajutoare din partea Uniunii Europene. Conform legii in vigoare, Consiliul Judetean are ca atributii principale: intocmirea listelor nominale cu persoanele beneficiare, centralizarea acestora si comunicarea numarului total de beneficiari din judet catre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, depozitarea si distribuirea produselor alimentare catre beneficiari, tinerea evidentelor contabile si distribuirea din depozite a produselor alimentare direct catre persoanele defavorizate, prin intermediul primariilor. La nivelul Prahovei, prin dispozitie a presedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, a fost organizata o comisie speciala pentru transferul alimentelor catre primariile din judet, conform unui grafic saptamanal.
Ana MAXIM