10 localitati prahovene asteptau, de duminica, sa fie reconectate la reteaua electrica

Pana ieri la pranz, in urma actiunilor intreprinse de catre cele 38 de echipe de interventii din cadrul Sucursalei de Distributie a Energiei Electrice Ploiesti, 10 localitati prahovene mai erau deconectate de la retea fata de 16 localitati inregistrate in ziua de luni. Potrivit purtatorului de cuvant al societatii, Marian Popa, alimentarea cu energie electrica mai era intrerupta, total sau partial, in localitatile Comarnic, Secaria, Sotrile, Salcia, Brebu, Valea Doftanei, Adunati, Cheia, in total fiind afectati peste 7.400 de consumatori industriali sau casnici.
Printre instalatiile electrice cel mai grav afectate au fost cele de 110 kV si 20 kV, care asigura alimentarea cu energie electrica a localitatilor de pe Valea Prahovei: Breaza, Comarnic, Sinaia, Busteni, Azuga.
In ultimele 24 de ore, echipele de interventii au lucrat, deopotriva, la indepartarea copacilor cazuti pe liniile electrice, la inlocuirea izolatoarelor rupte si la repararea conductoarelor defecte. „In momentul de fata (n.n. – ieri, dupa-amiaza), se lucreaza la inlocuirea firelor deconectate de la cei opt stalpi de inalta si medie tensiune, care au fost doborati de rafalele de vant, dar si la repararea celor 64 de posturi trafo inca afectate de conditiile meteo vitrege, de zilele trecute”, a adaugat interlocutorul nostru.
Dumitru CONSTANTIN