Guvernul Romaniei a aprobat in sedinta de marti, 27 noiembrie 2012, proiectul de hotarare privind aprobarea strategiei nationale impotriva traficului de persoane pentru perioada 2012 – 2016.
Documentul a fost elaborat la initiativa Agentiei Nationale Impotriva Traficului de Persoane din cadrul MAI, cu participarea unor institutii publice cu atributii in domeniul prevenirii si combaterii traficului de persoane. La realizarea acestuia au mai contribuit, de asemenea, si organizatii nonguvernamentale ce desfasoara activitati de prevenire si asistenta a victimelor acestui fenomen.
Strategia are drept scop reducerea impactului si a dimensiunilor traficului de persoane la nivel national prin prioritizarea si eficientizarea activitatilor de lupta impotriva acestui fenomen.













