Pomenirea Sf. Apostoli Filimon, Arhip, Onisim si Apfia, dar si a Sf. Mc. Cecilia, Valerian si Tiburtie

Acestia au trait pe vremea imparatiei lui Nero, ucenici fiind ai Sfantului Apostol Pavel, si au marturisit la Colose, aproape de Laodiceea. Facand paganii praznic Artemidei, in capistea lor din Colose, sfintii, cu alti crestini dimpreuna, laudau pe Dumnezeu in sfanta biserica. Retragandu-se ceilalti cand au navalit idolatrii, au ramas numai ei singuri – Filimon, Arhip si Onisim, impreuna cu Apfia, credincioasa fiind si ea, dorind marturisirea lui Hristos. Prinzandu-i pe ei, i-au adus la Androcleu – mai-marele Efesului – si au fost batuti de el. Nesupunandu-se in a aduce jertfa la idolul Mina, acestia au fost ingropati pana la brau si au fost ucisi cu pietre si sageti. Cecilia era din Roma, din neam stralucit, si a trait pe vremea imparatiei lui Diocletian. Maritand-o parintii cu Valerian, aceasta l-a adus la credinta in Hristos si s-au hotarat a-si petrece viata in curatie. Valerian a intors la credinta si pe Tiburtie, care ii era frate bun. La atata credinta s-a ridicat Tiburtie incat si cu ingerii vorbea in toate zilele. Dar, fiindca ei ingropau moastele mucenicilor lui Hristos, au fost parati la Tuschie Almachie prefectul cetatii si, fiind adusi inaintea lui si marturisind ei pe Hristos, le-au fost taiate capetele.