Primaria Municipiului Ploiesti informeaza cetatenii ca politistii locali cu atributii pe linie rutiera au efectuat, în perioada 19 – 25 noiembrie 2012, o serie de controale specifice de depistare si sanctionare a conducatorilor de autovehicule care nu respecta prevederile art. 111 si 142 din O.U.G. nr. 195/2002 – referitoare la circulatia pe drumurile publice, ce reglementeaza oprirea si stationarea interzisa, dar si accesul pe interzis.
Astfel, au fost surprinse 85 de persoane care nu au respectat semnificatia indicatoarelor rutiere si au circulat neregulamentar pe mai multe strazi din municipiu.
11 conducatori auto au fost sanctionati deoarece au stationat sau oprit autoturismul pe trecerile de pietoni ori pe partea carosabila, obligând în acest fel conducatorii celorlalte autovehicule sa încalce marcajul ce separa benzile de circulatie.
Agentii locali au sanctionat 32 conducatori de autovehicule destinate transportului de marfa care nu au respectat prevederile art. 12 din H.C.L. nr. 131/2011 – referitoare la circulatia autovehiculelor cu masa maxima autorizata mai mare de 3,5 t în zonele de restrictie stabilite de municipalitate, fara a detine autorizatie de acces valabila. Acestia au fost surprinsi pe strazile Domnisori, Mircea cel Batran, Transilvaniei, B.P. Hasdeu, Gh. Doja, Alexandru Deparateanu, Soseaua Nordului si B-dul Republicii.
Pentru neregulile constatate, politistii locali au aplicat sanctiuni contraventionale în valoare totala de 14.400 lei.