Perioada vizata de control – ultimii doi ani ai mandatului lui Andrei Volosevici la conducerea Primariei Ploiesti
Dupa constatarile facute de Camera de Conturi Prahova in urma verificarilor efectuate la Politia Locala, functionarii Serviciului de Auditare Interna din cadrul Primariei Ploiesti au luat la puricat, la randul lor, documentatia aferenta perioadei 1 septembrie 2010 – 31 august 2012.
Patru probleme majore au iesit la iveala in urma misiunii de audit intern, care s-a incheiat recent la Politia Locala Ploiesti: neconformitati privind activitatea de achizitii publice, de incheiere si urmarire a contractelor, de efectuare a platilor catre furnizori, dar si in privinta inventarierii activelor, datoriilor si capitalurilor proprii. Neregulile constatate in perioada controlului – care a durat o luna – au fost inregistrate in timp ce la conducerea Politiei Locale Ploiesti se aflau Marius Duta si Daniel Tanase, apropiati ai fostului primar, Andrei Volosevici. Cele mai mari probleme au fost semnalate de catre echipa de auditori in desfasurarea activitatii de achizitii publice. Potrivit raportului de audit, valoarea achizitiilor derulate de Politia Locala Ploiesti in anii 2010, 2011 si in primul semestru al anului 2012 a fost de 7,72 milioane de lei, din care aproape cinci milioane de lei au vizat achizitionarea de bunuri si servicii. „In perioada auditata a fost selectat un esantion de 19 achizitii de bunuri, servicii si lucrari, toate realizate prin cumparare directa”, se arata in raportul intocmit de catre auditorii interni ai Primariei Ploiesti. Se pare ca in privinta achizitiilor publice a fost o adevarata nebuloasa, avand in vedere ca au existat neconcordante intre valorile estimate fara TVA in lei si cele in euro, abuzul facut in privinta achizitiilor prin procedura de cumparare directa pentru unele produse, servicii si lucrari a caror valoare depasea pragul legal de 15.000 de euro.
Sute de topuri de hartie, cumparate la suprapret
Mai mult decat atat, in programul de achizitii au fost incluse si produse care nu au fost niciodata folosite dupa cumparare. Auditorii au constatat efectuarea unor „achizitii neoportune”, cum ar fi „includerea in programul anual de achizitii pe anul 2012, precum si achizitionarea – in luna martie 2012 – a unui numar de 35 de computere si monitoare in valoare totala de 79.942,80 de lei, in conditiile in care, la data de 16.10.2012 (n.n. – in timpul misiunii de audit), se aflau nedistribuite (in magazie) un numar de 15 computere, iar in anii precedenti au mai fost efectuate si alte achizitii de computere”, precum si cumpararea de zeci de imprimante si multifunctionale, si acestea ramase partial nefolosite si pe care se depunea praful in magazia unitatii! Avand in vedere numarul exterm de mare de computere si de imprimante cumparate tot fara licitatie, era necesar si un stoc imens de hartie de copiator A4! Si cum hartia ieftina nu putea fi folosita, s-a cumparat – pe bani publici, evident – una scumpa. „Exemplificam situatiile in care s-au cumparat, in luna decembrie 2011, cantitatile de 81 de topuri (n.n. – de hartie pentru copiator) la pretul unitar de 29,62 lei/top (cu 103,85% mai scump decat in luna septembrie 2011 si cu 79,62% mai scump decat in luna aprilie 2012), in valoare de 2.399,22 de lei si 500 de topuri la pretul unitar de 26,99 lei/top (cu 85,75% mai scump decat in luna septembrie 2011 si cu 63,67% mai scump decat in luna aprilie 2012), in valoare de 13.497,80 de lei”.
Trecand la partea de achizitii cu valori „serioase”, auditorii interni au mai descoperit si ca „in cazul unor lucrari cu valoarea apropiata de limita pragului legal de 15.000 de euro si de complexitate mare, toate documentele au fost intocmite, semnate si aprobate in aceeasi zi cu initierea si atriburiea pe SEAP (Sistemul Electronic de Achizitii Publice) a achizitiei”, in timp ce „pentru unele achizitii efectuate prin cumparare directa nu s-a putut face dovada prospectarii pietei”, ceea ce ridica mari semne de intrebare referitor la modul in care au fost selectate societatile comerciale cu care au fost incheiate contractele.
In numarul de luni al ziarului vom prezenta alte matrapazlacuri care au iesit la iveala in urma auditului intern efectuat la Politia Locala Ploiesti.
Violeta STOICA