Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) si Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au facut publica, recent, o situatie a implementarii sistemului de prescriere electronica a retetelor compensate si gratuite, dupa patru luni de functionare, subliniind totodata problemele aparute si solutiile propuse la acestea. Potrivit acestui document, din totalul celor peste 3 milioane de retete electronice eliberate, cele mai multe au fost prescrise de medicii de familie. Conform aceluiasi document, in ceea ce priveste problemele semnalate, acestea vizeaza, in primul rand, Sistemul Informatic Unic Integrat – SIUI, care contine date eronate in cel putin 10% dintre cazuri. De pilda, elevi care au implinit 18 ani apar ca neasigurati, pensionari cu pensii sub 700 lei apar ca pensionari obisnuiti, cu pensii peste 700 lei, nou-nascutii sunt validati in sistem abia dupa a doua luna si mai exista, de asemenea, cazuri in care persoane in viata apar in sistem ca fiind decedate. Toate aceste date eronate pun medicul in imposibilitatea de a elibera reteta electronica, deoarece tot ceea ce nu corespunde SIUI apare ca eroare si nu permite eliberarea retetei, fie in cabinet, fie in farmacii, pacientul fiind astfel impiedicat de SIUI sa beneficieze de drepturile sale de asigurat. Ba mai mult decat atat, intr-un astfel de caz, pacientul este obligat sa mearga la ghiseul casei judetene de asigurari de sanatate de care apartine pentru clarificarea situatiei. In plus, in momentul in care CNAS actualizeaza datele de pe server cu cele primite de la partenerii sai (ANAF, inspectoratele scolare, casele de pensii, evidenta populatiei s.a.), datele eronate reapar in SIUI. Solutiile propuse, potrivit documentului mentionat, sunt ca : ,,SIUI sa contina filtre care sa avertizeze functionarii CNAS in momentul preluarii datelor de la ANAF, inspectorate etc. In cazul in care datele sunt diferite de cele existente in baza de date, functionarul trebuie sa poata valida manual informatia, verificand daca este o eroare care se tot repeta, anuntand totodata partenerul despre eroare pentru a o corecta. De asemenea, aplicatia informatica in care completeaza partenerii CNAS datele (ANAF, inspectorate) ar trebui sa contina chei suplimentare de control, astfel incat erorile sa fie reduse’’. O alta problema semnalata este aceea a imposibilitatii utilizarii semnaturii electronice in cazul zilelor de concediu ale unui medic, deoarece procedura de recunoastere in SIUI a semnaturii electronice a medicului inlocuitor nu este in prezent elaborata de catre CNAS, acest aspect putandu-se reglementa de catre CNAS. Intreruperile de curent electric, de acces la internet duc, de asemenea, la perturbarea activitatii medicale si la nemultumirea pacientilor, nevoiti sa astepte remedierea problemelor. ,,In final, dorim sa precizam ca speram ca pana in ianuarie 2013 (data la care reteta electronica va deveni singura modalitate de obtinere a medicamentelor gratuite si compensate – n.n.) aceste probleme legate de prescriptia electronica sa fie rezolvate. Avem certitudinea ca este necesar sa existe o varianta de “rezerva’’, pentru ca pacientii nostri sa nu aiba de suferit in lipsa tratamentului care, altfel, nu ar putea fi prescris’’, se mai arata in incheierea documentului. ,,In prima luna cand s-a implementat acest sistem au fost mult mai multe probleme, dar in timp unele dintre ele s-au remediat. Nu se poate vorbi despre probleme majore, insa raman cele legate de functionarea cu sincope a internetului, cu precadere in zonele rurale, si de pacientii care apar ca neasigurati sau decedati in SIUI’’, ne-a explicat dr. Mihaela Petrovici, secretar al Colegiului Medicilor Prahova. Potrivit lui Catalin Tudorache, purtatorul de cuvant al Casei de Asigurari de Sanatate Prahova, medicii din judet nu au semnalat institutiei pe care o reprezinta probleme majore legate de sistemul de prescriere electronica a retetelor, fiind vorba doar despre ,,mici probleme tehnice’’, care s-au remediat. Conform datelor centralizate de CAS Prahova, in primele trei luni de la implementarea sistemului, in judet s-au prescris peste 50.000 de retete electronice de catre medicii de familie si alte peste 2500 de retete de catre medicii din ambulatoriile de specialitate, numarul acestora fiind in crestere de la luna la luna. Reamintim ca reteta electronica a fost implementata simultan de CNAS in toate sectoarele sistemului sanitar la 1 iulie 2012.
C. DOBRE