Handbalista echipei Oltchim, Cristina Neagu, a declarat ca este la 60 la suta din potentialul sau fizic dupa trei meciuri jucate in Liga Campionilor, precizand ca resimte o oboseala, pe care o considera normala avand in vedere perioada de inactivitate avuta.
“Inca mai am dureri la umar, acum resimt si o oarecare oboseala. Nu sunt ingrijorata, este normal din moment ce vin dupa o lunga perioada in care nu am jucat. Nu imi e teama, sper ca ati observat ca nu joc cu frica. Sunt undeva la 60 la suta din potential, lucrurile merg spre ceea ce imi doresc. Eu ma bucur ca am trecut de perioada in care se vorbea de mine ca despre o handbalista care vine dupa mult timp in afara terenului. Acum sunt considerata o jucatoare obisnuita a Oltchimului si acest lucru ma ajuta. Sunt constienta ca am trecut printr-o perioada dificila si ca altfel se vorbea despre mine daca faceam niste meciuri foarte slabe. Si asa au fost destule voci care au spus ca Neagu nu va mai juca asa cum a facut-o inainte de operatie”, a spus Neagu.
Handbalista nu a uitat-o pe Anja Andersen, cea care i-a spus ca isi va reveni complet si va fi o jucatoare de baza, precizand ca ii va fi acesteiea mereu recunoscatoare. “Imi amintesc de acele declaratii ale Anjei Andersen si de controversele care au fost. Ma bucur ca Anja a avut dreptate si am stiut din acel moment ca va avea dreptate. Ii multumesc si acum ca a avut incredere in mine si spun si acum ca acea perioada in care Andersen mi-a fost antrenoare m-a ajutat enorm. Ei ii voi multumi in toata carierea mea de handbalista. Ca si acum avem un antrenor danez nu stiu daca e un avantaj mare sau nu pentru mine, cert este ca Jakob Vestergaard este un excelent tehnician”, a afirmat sportiva.
In ceea ce priveste lupta pentru calificare in Grupa A din care face parte si Oltchim, Neagu a declarat ca nu este interesata de a doua echipa care accede in faza urmatoare: “Noi nu suntem la potential maxim, dar suntem in crestere. Important este ca avem punctaj maxim, trei victorii din trei miercuri si asta ne bucura, asta e important. Cine va mai merge alaturi de noi in grupele principale chiar nu ma intereseaza, sincer. Ca o fi Hypo, ca o fi Randers, pentru mine nu prezinta importanta”.