Asociatia Compassion and Care a demarat astazi o campanie de informare cu privire la violenta domestica in randul elevilor. Proiectul se numeşte „Toleranţă zero faţă de violenţa intrafamilială”. Vorbim mai exact despre o campanie de informare şi sensibilizare a tinerilor asupra fenomenului de violenţă domestică, grupul ţintă fiind elevii cu vârste cuprinse între 13 şi 19 ani.
Iniţiatorii proiectului vor organiza în cadrul orelor de dirigenţie ale elevilor 28 de workshopuri despre violenţa intrafamilială, un fenomen aflat pe un trend crescător. La nivelul judeţului Prahova s-au înregistrat în primele opt luni ale anului 507 cazuri de violenţă domestică, mai mult cu 200 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Vorbim însă doar despre cele înregistrate la poliţie, numărul cazurilor reale fiind însă mult mai mare.