La data de 09.10.2012, Poliţia Municipiului Câmpina a fost sesizată cu privire la o avarie survenită la un bancomat al unei agenţii bancare din centrul civic, mai precis distrugerea fantei de eliberare numerar.
În urma verificărilor efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale a rezulat că în zonă a fusese prezent un autoturism suspect cu care se deplasau doi bărbaţi şi o femeie. Cercetările efectuate l-au indicat pe unul dintre bărbaţi ca fiind principalul suspect care acţionase asupra bancomatului.
Colaborarea cu unităţile de poliţie limitrofe a condus la semnalarea prezenţei celor trei suspecţi pe raza localităţii Comarnic, în timp ce încercau să acţioneze în acelaşi mod asupra unui alt bancomat, astfel că suspecţii au fost opriţi şi imobilizaţi de poliţiştii rutieri pe raza staţiunii Sinaia.
Din acest moment, cercetările au fost preluate de o echipă operativă formată din judiciarişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova, Poliţiei Municipiului Câmpina şi staţiunii Sinaia. Asupra suspecţilor, poliţiştii au găsit sume de bani care atestau faptul că acţionaseră fraudulos asupra a două bancomate din Câmpina, dar şi dispozitive folosite la activitatea infracţională.
În urma cercetărilor, a fost dispusă reţinerea unui bărbat domiciliat în Bucureşti şi a unei femei din judeţul Ilfov. Faţă de cel de-al treilea suspect, un bărbat din judeţul Braşov, a fost luată măsura internării într-o unitate medicală de specialitate, întrucât se află în evidenţe ca având unele afecţiuni medicale şi urmează tratament medicamentos în acest sens.
Poliţiştii au stabilit pe parcursul cercetărilor faptul că cele trei persoane sunt suspectate de comiterea unor fapte similare comise pe raza altor localităţi dar şi a judeţelor limitrofe, motiv pentru care cercetările au fost preluate de către Parchetul Curţii de Apel Ploieşti.