O femeie din Ploiești a reușit să terorizeze o scară întreagă de bloc din cauza pasiunii pentru câini. Aceasta locuiește pe Strada Sabinelor, la marginea cartierul Mihai Bravu, și are în apartament peste 20 de câini, pe care i-a adunat de pe străzi. Zgomotul produs de animale și mai ales mirosul emanat din locuință sunt insuportabile pentru locatari. Oamenii au făcut zeci de reclamații, însă nu s-a rezolvat nimic până acum. La ușa femeii au ajuns și reprezentanți de la Direcția Sanitar Veterinară și de la Adăpostul de câini. Aceștia nu au reușit să o convingă să renunțe măcar la o parte din animale. Mai grav este că din cauza datoriilor, femeia nu are apă curentă. Așa că mizeria produsă de câinii din apartament degajă un miros oribil pe casa scării, care se simte până la etajul 10, deși femeia locuiește la primul nivel.