Fostul antrenor al lotului naţional de box, Titi Tudor, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Federaţiei Române, Rudel Obreja, i-a jignit pe foştii pugilişti Leonard Doroftei şu Francisc Vaştag.
Am asistat la şedinţa Biroului Federal şi în loc de demisie am văzut un atac al lui Rudel Obreja la adresa a două monumente ale boxului românesc: Leonard Doroftei şi Francisc Vaştag! Nu este posibil ce s-a întâmplat. Cuvintele pe care le-am auzit de la un preşedinte care ne vorbeşte de demnitate şi onoare pur şi simplu nu pot fi reproduse. Despre Doroftei a spus ca este «dus cu capul la propriu» şi i-a promis o corecţie fizică pentru că a îndrăznit să îi ceară demisia de la Federaţia Română de Box. Ce demnitate şi ce onoare este să jigneşti şi să ameninţi un om care nu este prezent şi care vrea să candideze la preşedinţia FRB? Pe Feri nu a îndrăznit să îl ameninţe cu bătaia poate pentru simplul motiv că Feri este la altă categorie. Dar a spus că în ultimii şapte ani nu a făcut nimic pentru box. Obreja a susţinut, incredibil, că nu contează ce a făcut Feri ca boxer, dacă în ultimii ani nu s-a implicat la federaţie alături de el! Acest om pur şi simplu nu are bun simţ. Cum să spui ceva rău de Feri? La Reşiţa, Vaştag a făcut multe pentru box şi chiar dacă nu ar fi făcut nimic, pur şi simplu ar fi fost retras, tot era în avantaj faţă de Obreja că nu a făcut niciun rău boxului românesc”, a spsu Tudor.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro.