Locuitorii satului Cotofenesti (comuna Varbilau), de pe Valea Slanicului, nu mai sunt nevoiti sa foloseasca un drum de acces improvizat prin albia paraului Varbilau pentru a ajunge de pe un mal pe celalalt, data fiind finalizarea si repunerea in circulatie a podului situat pe drumul judetean 102.

Podul de la Cotofenesti (construit intre anii 1964-1965) a fost grav afectat de traficul greu, reprezentat de camioanele de sare care au folosit, dupa inchiderea circulatiei feroviare spre orasul Slanic, in exclusivitate, drumul judetean 102 si, implicit, podul peste paraul Varbilau.
Presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, a participat, recent, la receptia podului peste paraul Varbilau, pe DJ 102, in zona Cotofenesti, precum si a unui alt pod, peste acelasi curs de apa, dar aflat pe raza comunei Stefesti, care face parte din lucrarea ce vizeaza modernizarea drumului comunal DC 143, Bertea-Stefesti.
Primul obiectiv are o valoare totala de 1.450.784 de lei si a avut drept lucrari principale consolidarea structurilor podului, largirea partii carosabile de la 7,0 la 7,8 metri, precum si lucrari de amenajare a albiei. Al doilea obiectiv are o valoare totala de 1.809.502 de lei, iar in ceea ce priveste DC 143 s-au realizat imbracaminti asfaltice si parapet de protectie, iar in privinta podului peste paraul Varbilau, acesta are o suprastructura realizata din cinci grinzi pe deschidere, cu armatura aderenta, precomprimata.
Presedintele CJ, Mircea Cosma, a analizat, de asemenea, stadiul lucrarilor la proiectul de alimentare cu apa in sistem microzonal Alunis-Bertea-Varbilau-Stefesti-Slanic. Traseul retelei are o lungime de 39 de km, iar partea de aductiune este finantata de Consiliul Judetean Prahova. Investitia va fi finalizata in jurul datei de 30 iunie 2013 si are o valoare totala de aproximativ 4 milioane de euro.
Principalii beneficiari ai finalizarii celor doua investitii sunt locuitorii de pe Valea Slanicului, dar si societatile comerciale care isi au deja sediul in localitatile din zona. Reabilitarea si modernizarea infrastructurii rutiere deschid, de asemenea, regiuni pitoresti in care se afla comunele pe raza carora s-au dat in folosinta cele doua obiective.
V.STOICA