Preţurile carburanţilor comercializaţi în staţiile OMV Petrom au crescut cu opt bani la sortimentele de benzină şi cu patru bani în cazul motorinelor, potrivit datelor postate pe site-ul companiei.
Preţurile au fost modificate în noaptea de miercuri spre joi, această fiind prima majorare a preţurilor efectuată de companie în luna octombrie.
Ultima modificare a preţurilor practicate de cea mai mare companie petrolieră de pe piaţa românească a avut loc în a doua parte a lunii septembrie, atunci preţurile fiind diminuate.