• Credinciosii se pot ruga pana maine in fata raclei cu sfintele moaste
Daca, de ani buni, in preajma zilei de 14 octombrie, Iasiul devine un adevarat centru de pelerinaj din tara cu prilejul praznicului Sfintei Cuvioase Parascheva, la Ploiesti mii de credinciosi din judet si din alte zone ale tarii se indreapta, in aceste zile, catre Biserica „Sfanta Vineri” – cel mai mare lacas de cult cu acest hram din Arhiepiscopia Bucurestilor.
Sfanta Cuvioasa Parascheva se mai numeste si Sfanta Vineri („paraschevi” insemnand, in limba greaca, „vineri“ – ziua in care aceasta tinea post negru ). Ieri, zeci de oameni au participat la slujba religioasa si la ceremonia de sfintire a apei, inchinandu-se in fata raclei din aur si argint ce a fost scoasa in curtea bisericii. Aceasta contine fragmente din moastele Sfintei Cuvioase Parascheva si ale Sfintei Mucenite Parascheva de la Roma- ocrotitoarele bisericii ploiestene.
Credinciosii s-au rugat pentru iertarea pacatelor, pentru sanatate si alungarea necazurilor, rememorand povestea vietii Sfintei Cuvioase Parascheva, care a renuntat la traiul instarit oferit de familie, preferand o viata modesta din punct de vedere material, dar dedicata credintei.
Astazi, la ora 17.00, va fi citit Acastistul sfintei, iar intre orele 18.00-20.00 au loc Vecernia si Litia. Maine, la ora 7.30 va fi citit Acatistul Sfintei Parascheva, la ora 8.00 va fi oficiata Utrenia, iar de la ora 10.00 -Sfanta Liturghie, de catre un sobor de preoti. Dupa slujbele religioase, credinciosilor li se vor imparti coliva, icre si vin. Racla cu sfintele moaste va ramane in curtea bisericii pana maine seara.
In zona in care se afla in prezent lacasul de cult din Ploiesti, prima biserica a fost infiintata in 1802, fiind inchinata Sfintei Parascheva. De altfel, chiar in aceasta vara, a fost descoperita o piatra funerara cu nume in slavona, pe care este mentionat anul 1802, confirmandu-se, astfel, istoria acestui sfant asezamant si faptul ca in jurul primei biserici exista un cimitir, asa cum era traditia in acele vremuri. Piatra va fi asezata in curtea lacasului de cult, avand in vedere valoarea sa istorica. Aceasta a fost descoperita in timpul sapaturilor efectuate la fundatia noii capele din curtea bisericii, ce este aproape finalizata. In curand, credinciosii vor putea aprinde aici lumanari pentru cei vii si cei adormiti. Actualul lacas de cult a fost ridicat incepand din 1875, dupa planurile arhitectului Toma Socolescu si a primit atunci numele de „Sfanta Vineri“.
Ana-Maria MAXIM