La data de 30.10.2012, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpina Biroul Rutier, în timp ce executau activităţi specifice de supraveghere, îndrumare şi control al traficului rutier, au observat un autoturism al cărui conducător auto a făcut schimb de locuri cu pasagerul din dreapta faţă.
Autoturismul a fost oprit, iar celor trei ocupanţi le-au fost solicitate documentele pentru control, conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana lui I. Marius de 19 ani din Măgureni, pasagerul din dreapta faţă nu a prezentat niciun fel de documente, declarând că nu posedă permis de conducere, fiind identificat în persoana lui C. Marian de 19 ani din Câmpina. Cel de-al treilea ocupant a fost identificat în persoana lui N. Răzvan de 19 ani din Scorţeni.
Din verificări a rezultat că autoturismul este proprietatea lui C. Daniela, iar C. Marian a luat cheile autoturismului de acasă fără cunoştiinţa părinţilor, după care l-a condus până la intersecţia cu b-dul N. Bălcescu unde a făcut schimb de locuri cu I. Marius.
C. Marian este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere, a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare a unui vehicul, cu scopul de a-l folosi pe nedrept.