Vineri, 19 octombrie, Serviciul de Ordine Publică a organizat o acţiune cu efective mărite cu scopul de verifica condiţiile legale în care funcţionează 4 firme specializate în colectarea materialelor reciclabile din comunele Floreşti şi Filipeştii de Târg.
Dacă la trei dintre acestea, nu au fost constatate contravenţii şi nici nu au fost identificate bunuri provenite din săvârşirea de infracţiuni, la cea de-a patra – o înteprindere individuală cu sediul social în comuna Floreşti şi punct de lucru în comuna Măgureni, a fost constatată în flagrant o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Astfel, poliţiştii au constatat că Ion P. (de 58 de ani, din localitate, angajat al firmei) a eliberat o adeverinţă pentru cantitatea de 128 kg fier vechi, completând-o în fals, pentru a nu se putea identifica persoanele de la care a achiziţionat fierul vechi şi nici nu a completat valoarea fierului vechi achiziţionat, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal.
De altfel, s-a mai constatat că, în alte două cazuri, administratorul nu a eliberat adeverinţe pentru predarea/primirea materialului feros şi neferos pentru materialele comercializate la acest centru. Faţă de această situaţie s-a dispus sancţionarea contravenţională a administratorului Aurelian M. (de 25 de ani, din Vărbilău) cu o amendă în valoare de 1.500 lei.
În continuare, în urma verificării stocului de materiale feroase şi neferoase aflat în incinta punctului de lucru, au fost identificate cantităţile de 44 kg cupru, 52 kg bronz, 36 kg aluminiu şi 598 kg ţeavă de fier, toate în valoare de 2.300 lei, pentru care administratorul nu a putut prezenta documente de provenienţă.
De asemenea, administratorul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 1.500 lei, cu această ocazie fiind ridicată în vederea confiscării suma de 2.300 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor menţionate mai sus.