CSU Asesoft a reușit să dea o nouă lovitură de imagine, cu doar câteva zile înaintea începerii campionatului. De curând, managerii grupării ploieștene au fixat termenii unei colaborări, întinsă pe durata unui sezon, cu renumitul designer Cătălin Botezatu. Acesta, prin intermediul casei sale de modă și a magazinului online cbstore.eu, se va ocupa de vestimentația componenților lotului echipei mari.
Burlacu & Co își doresc să fie primii nu doar pe terenul de baschet, ci să țină pasul și cu ultimele tendințe în materie de modă și accesorii. Pentru ediția 2012-2013, de imaginea campionilor României se va ocupa Cătălin Botezatu, cel mai în vogă creator de modă român și, totodată, unul dintre puținii artiști din lume care se poate mândri cu prezentări organizate pe toate continentele.
„Prin acest parteneriat, am creat o strânsă legătură între designerul numărul 1 din România și cea mai bună echipă de baschet din țară. Îi mulțumim domnului Botezatu pentru că a acceptat propunerea noastră și îl așteptăm în sala de la Brazi și la Târgoviște, alături de noi. Glumind puțin, căpitanul Cătălin Burlacu va avea, acum, ocazia să împărtășească impresiile în materie de modă cu cel mai curtat „Burlac” din România”, a declarat Ionuț Georgescu, președintele executiv al lui CSU Asesoft.
Pentru început, Cătălin Botezatu va crea costume și ținute casual-elegante pentru membrii staff-ului tehnic și administrativ, urmând ca, în lunile viitoare, să se ocupe de editarea unor calendare dedicate exclusiv jucătorilor de la CSU Asesoft. Nu ar fi pentru prima oară când „alb-albaștrii” apar într-un calendar. În urmă cu 5 ani, Levente Szijarto, Virgil Căruțașu și Vlad Dogaru realizau un pictorial inedit pentru publicația „Ce se întâmplă, doctore?”. De asemenea, renumitul creator de modă a anunțat faptul că va participa la o conferință de presă alături de președintele Ionuț Georgescu, antrenorul principal Vladimir Arnautovic, căpitanul echipei Cătălin Burlacu și Levente Szijarto. Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în luna noiembrie, înaintea debutului campioanei în grupele EuroChallenge.
www.csuasesoft.ro