Începând din cursul nopţii de duminică spre luni şi până în dimineaţa zilei de marţi, 9 octombrie, temperatura aerului va marca o scădere accentuată în toate regiunile, vremea devenind rece pentru această perioadă din an. Totodată, vântul se va intensifica treptat, depăşind la rafală 50…60 km/h, iar în zona montană 80 km/h. La munte, la altitudini de peste 1800 m vor fi precipitaţii mixte.