Astra a ajuns la cea de-a patra victorie consecutivă cu Gheorghe Mulţescu pe bancă, după ce a trecut de U Cluj cu 3-1.
Oaspeţii au început perfect partida, deschizînd scorul în minutul 4 prin Takayuki. U Cluj a revenit rapid în joc cinci minute mai tîrziu, Cleiton obţinînd un penalty, transformat de Viorel Dinu. Ardelenii au prins aripi după reuşită, Gheorghe (16) şi Cleiton (30), trecînd pe lîngă golul de 2-1.
Fundaşii clujeni şi-au arătat calităţile în minutul 40, cînd Balauru a fost învins de două ori de şuturile lui Ivanovski şi Fatai, iar baloanele au fost respinse de fiecare dată de pe linia porţii. Jocul s-a mai stins în repriza a doua, dar Mulţescu s-a dovedit a fi inspirat la schimbări, introducîndu-l în minutul 72 pe Budescu. Mutarea a fost perfectă, acesta reuşind o dublă în minutele 75 şi 95.