Ieri dimineata, doua tinere, ambele in varsta de aproximativ 26 de ani, si-au pierdut viata, in urma unui accident care a avut loc pe raza localitatii Cornu, si alte doua persoane, care se aflu in acelasi autoturism, au fost transportate la Spitalul Municipal din Campina. Din primele cercetari ale politistilor a reiesit ca masina – in care se aflau cele patru victime – si care se deplasa in sensul de mers Brasov – Ploiesti a derapat, parasind carosabilul. S-a dat peste cap de trei ori in aer, plonjand de la o diferenta de cativa metri (foto 1). In urma impactului – doua tinere, ambele din Codlea (judetul Brasov), aflate pe bancheta din spate a masinii – au murit. Celelalte doua – soferita si barbatul din dreapta ei – au fost transportati cu Salvarea la spitalul din Campina. Se pare ca viteza excesiva si neadaptarea acesteia la conditiile de drum – in zona sunt denivelari – ar fi principalele cauze ale tragediei.
O alta tragedie a avut loc luni dupa-amiaza, pe Centura de Vest a Ploiestiului, un barbat murind dupa ce a fost strivit de cabina unui TIR (foto 2). Dupa cum reiese din primele cercetari ale politistilor, tragedia ar fi avut loc din cauza neatentiei conducatorului auto al autotrenului. Victima oprise pentru a-si remorca autoturismul – defectat -, dar a fost lovit de cabina TIR-ului, care l-a tarat cativa metri !
Soferul TIR-ului – care transporta 22 de tone de fier vechi – a declarat oamenilor legii ca a vrut sa scoata, din torpedoul masinii o hartie, moment in care nu a mai putut controla autotrenul, lovind furgoneta, care se oprise sa tracteze autoturismul victimei, cat si pe aceasta.
Potrivit reprezentantilor IPJ Prahova, un numar atat de mare al mortilor ca urmare a accidentelor de circulatie, intr-un interval foarte scurt – trei decedati in doua zile – a mai fost inregistrat pe soselele din judet in urma cu un an. In ziua de 29 august 2011, in urma unui accident care a avut loc pe DN1 B, la intrarea in Bucov, cinci persoane au murit, iar alte sapte au fost spitalizate cu rani grave.
Fl. TANASESCU













