În jurul orei 15.30, pe raza satului Arva, polițiști din cadrul Secției Rurale nr. 10 și de la Postul Comunal Valea Călugărească l-au depistat în flagrant pe Valerică P., din localitate, în timp ce demonta un stâlp destinat susținerii tronsonului de energie electrică ce face legătura între fostul combinat chimic și stația electrică de transformare Valea Călugărească. Din primele cercetări, s-a stabilit că, în seara precedentă, bărbatul a demontat stâlpul respectiv de la bază, acesta căzând pe sol, unde a început să îl dezmembreze.
De asemenea, s-a mai stabilit că, începând cu jumătatea lunii august, el a sustras componente metalice de la alți șase stâlpi aflați în zonă, aceștia făcând parte din tronsonul principal, susținând cabluri aflate sub tensiune. În cursul zilei de astăzi urmează să se stabilescă prejudiciul cauzat prin comiterea acestor infracțiuni.
Prahoveanul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.