La data de 31.07.2012, la sediul Secţiei de Poliţie nr. 2 Ploieşti s-a prezentat Ţ. Florina din localitate, care a reclamat faptul că în dimineaţa aceleiaşi zile, în timp ce se deplasa cu un tramvai, a fost agresată fizic de un bărbat care s-a prezentat a fi controlor al unei societăţi de transport călători din Ploieşti.
Tânăra a declarat că a avut o discuţie contradictorie cu controlorii respectivi, în legătură cu veridicitatea compostării biletului de călătorie. În timpul acestei discuţii, reclamanta susţine că a fost agresată fizic de către unul din controlori, în sensul că a prins-o de mâini şi nu i-a permis să coboare din tramvai.
Controlorii respectivi au fost identificaţi, împotriva unuia dintre ei reclamanta formulând plângere sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.