Ridicarea de greutati, daca este practicata cu regularitate, are capacitatea de a reduce cu pana la 34% riscul de declansare a celui mai intalnit tip de diabet la barbati.
Exercitiile de aerobic, mersul in ritm alert si
joggingul pot conduce la beneficii chiar si mai mari, exprimate in puncte procentuale.
Oamenii de stiinta au analizat datele furnizate de 32.000 de barbati americani care au luat parte la acest
studiu – Health Professionals Follow-Up Study -, initiat cu scopul de a monitoriza efectele pe care le are stilul de viata asupra starii de sanatate.
Pe parcursul perioadei de monitorizare (1990 – 2008), 2.278 de participanti au dezvoltat diabet de tipul 2.
Coordonatorul studiului, profesorul Anders Grontved, de la University of Southern Denmark, care este colaborator si la Universitatea Harvard din Statele Unite, a declarat: “Studiile precedente au aratat ca exercitiile de aerobic prezinta o importanta majora in preventia diabetului de
tipul 2. Insa, multi oameni intampina dificultati atunci cand vine vorba sa se apuce de exercitii de aerobic. Potrivit rezultatelor noastre, antrenamentele in care se practica ridicarea de greutati, realizate cu regularitate, pot reprezenta o alternativa pentru exercitiile de aerobic, ca masura de prevenire a declansarii diabetului”.
Potrivit aceluiasi studiu, chiar si ridicarea unor greutati modeste poate duce la o scadere a riscului de aparitie a diabetului.
Prin combinarea de aerobic cu ridicarea de greutati, beneficiile pentru sanatate sunt si mai mari.
Participantii la studiu au fost impartiti in trei categorii, in functie de durata antrenamentului saptamanal (1 – 59 minute, 60 – 149 minute si peste 150 de minute).
Astfel, ridicarea de greutati reduce riscul de diabet cu 12%, 25%, respectiv 34%, in cele trei categorii mentionate, in comparatie cu persoanele care nu practica niciun fel de antrenament.
Cei mai activi dintre barbatii monitorizati, care faceau cel putin 150 de minute de aerobic si antrenamente de cel putin 150 de minute de ridicari de greutati in fiecare saptamana, au beneficiat de o reducere a riscului de diabet cu 66%.
Diabetul de tipul 2, adeseori asociat cu obezitatea si cu stilul de viata sedentar, se declanseaza atunci cand organismul nu mai reactioneaza la actiunea hormonului insulina, care regleaza concentratia de glucide din sange.













