• Circa 11,1 milioane de lei ar urma sa fie investiti in lucrarile preconizate

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului va supune spre aprobare Guvernului Romaniei un proiect de hotarare pentru aprobarea unei liste de patru obiective de investitii in cadrul proiectului de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apa si canalizare, a statiilor de tratare si a celor de epurare a apelor uzate in localitatile cu o populatie de pana la 50.000 de locuitori.
Din judetul Prahova, sunt propuse spre finantare lucrari destinate imbunatatirii retelelor de apa si canalizare din orasul Azuga. In proiect au fost prevazute atat costurile investitiilor, cat si lucrarile care vor fi efectuate.
Lucrarile prevazute pentru orasul Azuga vizeaza reabilitarea retelelor de alimentare cu apa si canalizare, reabilitarea rezervorului de inmagazinare a apei potabile, reabilitarea retelelor de distributie a apei pe 13 strazi ale orasului (Pietii, Teilor, Garbovei, Zorilor, Victoriei, Ritivoiu, 24 Ianuarie, Muncii, 9 Mai, 1 Mai, I.L.Caragiale, M. Eminescu si Vanatori). De asemenea, se intentioneaza ca, pentru asigurarea presiunii apei pe strada Garbovei, din Azuga, sa fie prevazuta in proiect si o statie pentru ridicarea presiunii apei, pentru evitarea scaderii debitului de apa in perioadele de consum maxim. Tot la Azuga se propune reabilitarea sistemului de canalizare pe sapte strazi ale orasului (Valea Azugii, Ritivoiu, Garbovei, 23 August, Teilor, Muncii si 24 Ianuarie).
Potrivit indicatorilor tehnico-economici ai investitiilor de la Azuga, valoarea totala a lucrarilor se va situa in jurul sumei de 11,1 milioane de lei.
Finantarea celor patru obiective de investitii din tot atatea judete va fi facuta din credite externe de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, de la bugetul de stat (prin Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului), precum si din alte surse legal constituite.
Proiectul “Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apa si canalizare, a statiilor de tratare a apei potabile si statiilor de epurare a apelor uzate in localitatile cu o populatie de pana la 50.000 de locuitori” are in vedere dezvoltarea infrastructurii de mediu (statii de epurare a apelor uzate si sisteme de canalizare) in bazinele hidrografice, printre care si cel in care se incadreaza judetul Prahova, imbunatatirea calitatii apei potabile furnizate populatiei, asigurarea alimentarii continue cu apa potabila de calitate a localitatilor incluse in proiect.
Pentru realizarea acestor obiective, in 66 de localitati din 16 judete ale Romaniei – printre care se afla si Prahova – cuprinse in prima faza a proiectului, se urmareste reabilitarea retelelor de apa si canalizare, precum si a statiilor de epurare a apelor uzate.
Violeta STOICA