• Astazi incepe procesul in care acesta este acuzat de trafic de influenta

Instanta penala a Tribunalului Prahova are astazi pe rol, desi judecatorii sunt inca, oficial, in vacanta, un proces in care inculpat este fostul city-manager al municipiului Ploiesti, Onorel Constantin Lovin, acuzat de savarsirea infractiunii de trafic de influenta. Onorel Lovin a fost numit, la inceputul acestui an, de catre fostul primar al municipiului Ploiesti, Andrei Volosevici, pentru o perioada de sase luni, intr-una dintre functiile importante ale administratiei locale.
Activitatea sinaianului care a ajuns, conjunctural, sa detina functia de city-manager al Ploiestiului, nu s-a facut deloc remarcata pe parcursul celor sase luni, acesta nefiind interesat nici macar de sedintele consilierilor locali ploiesteni.
Insa nu activitatea pe care a avut-o in structura de conducere a Primariei Ploiesti i-a determinat pe procurori sa il ia in vizor pe Onorel Lovin, ci perioada in care acesta a fost seful serviciului de urbanism din cadrul Primariei Sinaia, functie din care a demisionat si din care, ulterior, a ajuns sa faca parte din echipa lui Volosevici.
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au retinut, in rechizitoriul din dosarul penal inregistrat la Tribunalul Prahova la data de 19 iulie 2012, cu numarul 5483/105/2012, ca „in cursul lunii august 2011, inculpatul Lovin Constantin Onorel, in calitate de sef al Serviciului Urbanism in cadrul Primariei Sinaia, prevalandu-se de influenta sa pe langa primarul localitatii, a pretins de la doi administratori ai unei societati comerciale suma de 50.000 euro, in schimbul eliberarii autorizatiilor de construire pentru un hotel in orasul Sinaia”.
La instalarea sa in functia de administrator public al Ploiestiului, Onorel Lovin ne declara ca a demisionat de la Primaria Sinaia „din cauza salariului mic”, primind oferta foarte tentanta din partea fostului edil Andrei Volosevici chiar din primele zile ale anului 2012.
Cum, in ultima perioada, magistratii solutioneaza mult mai repede dosarele care au ca obiect infractiunile de coruptie – printre care este inclus si traficul de influenta – este de asteptat ca, pana la sfarsitul anului, Onorel Lovin sa afle solutia in procesul de fond, care incepe astazi la Tribunalul Prahova.
Violeta STOICA