Dragi cititori, acest spatiu de pagina va apartine. Aici isi vor gasi loc punctele dumneavoastra de vedere in legatura cu ceea ce va framanta, va nemultumeste, va ingrijoreaza, ati dori schimbat sau credeti ca merita apreciat.

Cum procedez in cazul unui accident cu cererea de despagubire?

,,Daca am fost implicat intr-un accident rutier in strainatate, nefiind eu de vina, cum procedez cu cererea de despagubire, deoarece trebuie sa imi repar masina. Pot sa rezolv de aici, din tara, problema sau e nevoie sa ma duc tot in strainatate ?’’
Catalin Stoian, Mizil
* * *
Domnule Stoian, trebuie sa stiti ca puteti trimite cererea de despagubire si din tara, in limba romana, unui reprezentant de despagubire din Romania al companiei de asigurari a celui vinovat de producerea accidentului intr-o tara din Spatiul Economic European. Si compania dumneavoastra de asigurari va poate sfatui in aceasta privinta. De asemenea, pentru a identifica reprezentantul de despagubiri puteti contacta Fondul de Protectie a Victimelor Strazii (FPVS). Daca cunoasteti numele companiei de asigurari a vinovatului, FPVS va poate ajuta sa obtineti datele de contact ale reprezentantului de despagubire. Daca nu, va obtine numele asiguratorului vehiculului vinovat in baza numarului de inmatriculare al masinii si a celorlalte detalii oferite de dumneavoastra. Oricum, daca respectiva companie nu a desemnat un reprezentant de despagubiri in Romania, cererea de despagubire va fi trimisa catre FPVS. De asemenea, tot FPVS intervine si in cazurile in care celalalt vehicul este neasigurat sau asiguratorul nu poate fi identificat. Pentru mai multe detalii, puteti contacta FPVS la numarul de telefon 021.300.18.86 sau pe www.fpvs.ro.