Mai multi oficiali europeni cer politicienilor de la Bucuresti sa inceteze disputele si sa colaboreze pentru stabilizarea situatiei politice, respectand democratia si statul de drept. Ministrul Afacerilor Externe al Germaniei, Guido Westerwelle, presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, dar in egala masura si crestin-democratii si socialistii din Parlamentul European, aliati ai PDL, respectiv ai PSD, au apreciat ca referendumul ar trebui sa reprezinte finalul confruntarilor politice, dupa care toti actorii politici sa actioneze pentru binele tarii si in respectul democratiei si normelor europene. Ministrul Afacerilor Externe al Germaniei, Guido Westerwelle, a facut apel la fortele politice din Romania sa vada rezultatul referendumului ca pe o sansa a unui nou inceput din punct de vedere politic. De asemenea, acesta a facut apel la clarificarea si solutionarea disputelor politice “in cadrul procedurilor si institutiilor democratice”.
Presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, a indemnat liderii politici din Romania sa depaseasca subiectele de disputa si sa coopereze pentru solutionarea problemelor tarii. Hannes Swoboda, presedintele grupului Socialistilor si Democratilor din PE, a indemnat fortele politice din Romania sa actioneze in mod responsabil pentru binele tarii si pentru depasirea disputelor, in scopul consolidarii credibilitatii Romaniei in Europa. Presedintele PPE, Wilfried Martens, si Joseph Daul, liderul grupului popular din Parlamentul European, au subliniat ca trebuie pus capat instabilitatii politice declansata de tentativa de destituire a presedintelui Traian Basescu. Purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Frederic Vincent, s-a abtinut de la comentarii. El a aratat totusi ca institutia de la Bruxelles a urmarit cu mare atentie desfasurarea referendumului din Romania si in mod deosebit rata de participare la vot, adaugand ca alte comentarii vor fi facute dupa anuntarea rezultatelor oficiale. De asemenea, el a mai asigurat ca institutia de la Bruxelles va continua sa urmareasca atent evolutiile politice din Romania.