Contractul de finantare pentru pasajul de la iesirea din Ploiesti spre Paulesti va fi semnat

Dupa ce, la mijlocul lunii octombrie va fi finalizata lucrarea de construire a drumului judetean de centura DJ 236, proiect finantat prin intermediul Polului de Crestere Ploiesti-Prahova, un alt proiect major de infrastructura rutiera al Consiliului Judetean Prahova este pe cale sa se concretizeze.
Pasajul suprateran de la iesirea din Ploiesti spre Paulesti este, in prezent, intre „furcile caudine” ale reprezentantilor Uniunii Europene, fiind in stadiul premergator incheierii contractului de finantare. Exproprierile terenurilor s-au finalizat, dupa cum a declarat presedintele CJ Prahova, Mircea Cosma. „Pentru realizarea pasajului de la Spitalul Judetean spre Paulesti s-au terminat exproprierile, a fost platita o valoare medie asemanatoare celei pentru exproprierile de pe DJ 236, respectiv circa 18 euro pe un metru patrat de teren. Au fost preluate, temporar, si terenurile pe care se vor face lucrarile de deviere a conductelor de gaze si retelele de telecomunicatii existente in intersectia respectiva. Astazi (n.n. – ieri), echipa Uniunii Europene a verificat amplasamentul, sperand ca in jurul datei de 1 octombrie sa fie semnat contractul de finantare. Este o valoare mare, de aproape 20 de milioane de euro – valoarea eligibila – din acest motiv si verificarile sunt foarte atente si foarte exigente”.
Acest proiect se afla in lista celor care vor mai fi inaintate in vederea obtinerii finantarii prin Programul Operational Regional, Axa prioritara 1 – Planuri integrate de dezvoltare urbana, Subdomeniul Poli de crestere. In prezent, din cauza intensitatii foarte mari a traficului rutier in aceasta zona, apar frecvente blocaje de circulatie, astfel ca in proiect s-a stabilit o varianta care sa asigure o fluenta in trafic, prin aparitia unui pasaj superior, giratoriu, pe drumul judetean DJ102 si realizarea legaturii intre DJ102 si DN1B prin bretele de acces denivelate (foto). Intersectia catre Paulesti ar putea deveni, astfel, una dintre cele mai frumoase iesiri din municipiul Ploiesti.
Desi aflat, ca faza de pregatire, in urma pasajului spre Paulesti, proiectul de realizare a unui alt pasaj, dinspre Ploiesti spre Brazi, a avansat comparativ cu situatia din ultimul an. Mircea Cosma a precizat care este stadiul actual al acestui proiect, realizat in parteneriat cu Primaria Ploiesti: „Pe de alta parte, in ceea ce priveste pasajul de la Gara de Vest, astazi am aprobat ultimele proceduri de includere a TVA in valoarea eligibila. Exproprierile inca nu s-au finalizat, insa, in acest proiect, pentru ca doi cetateni care sunt plecati in strainatate, respectiv in Germania, nu au putut fi contactati. Speram sa facem rost de la politia germana de adresele lor de resedinta si sa putem sa le trimitem datele care sunt necesare in vederea exproprierii, adica sa ne dea datele pentru a le deschide conturi, pe care le pot accesa sau nu. Noi putem incepe lucrarea instantaneu. Si finantarea aferenta aceastei lucrari este posibil de accesat pana la sfarsitul acestui an, pentru a nu pierde banii europeni”, a declarat, ieri, presedintele CJ, Mircea Cosma.
Violeta STOICA