Festivalul Castanilor de la Ploiești, ajuns la cea de a 13-a ediție, își deschide porțile și în acest an, în perioada 5-6 octombrie. Festivalul-concurs poartă numele celui care l-a inițiat, jurnalistul Gabi Dobre, și este conceput ca o manifestare cultural-artistică al cărei scop este readucerea în actualitatea a genului muzical folk, încurajarea talentelor interpretativ-creative aparținând genului și promovarea și afirmarea unor modalități moderne de exprimare.

Ca în fiecare an, Festivalul Castanilor va avea loc la sediul Teatrului Toma Caragiu, având atât o componentă de concurs (vineri, 5 octombrie, cu Gala Laureaților – sâmbătă, 6 octombrie), cât și una dedicată recitalurilor (prezente în ambele seri de Festival, fiind invitat și câștigătorul Marelui Premiu de anul trecut, anume Alexandra Andrei).

Despre concurs

Festivalul-concurs se adresează tuturor iubitorilor de muzică folk cu calităţi componistice şi interpretative, cu vârsta minimă de 15 ani. Participarea în concurs poate să fie individuală sau în grup.

În vederea participării, cei interesaţi vor trimite, până la data de 21 septembrie 2012, pe adresa Casei de Cultură “I. L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 60-62, etaj 3, sau adresa de e-mail proiecteculturale@casadecultura.ro următoarele:

Fişa de înscriere completată conform modelului anexat;
Repertoriul ales, compus din cel puţin doua piese, compoziţii proprii cu textele anexate, precizându-se titlul, autorul (text şi muzică) şi durata fiecărui cântec;
Înregistrarea cuprinzând piesele propuse pentru concurs.
Informaţii suplimentare pot fi furnizate prin telefon, la numerele: 0244/578148, 0244/578149 sau 0730/097669, persoana de contact fiind doamna Luminiţa Avram, coordonatorul proiectului.

În vederea asigurării unei participări care să prezinte un grad ridicat de exigenţă şi competitivitate se va organiza o preselecţie. Pe baza materialului audio-video primit, care trebuie să fie de calitate cel puţin medie, un juriu format din profesori de specialitate, artişti, va preselecta concurenţii, iar pentru cei din judeţul Prahova sau cei care doresc să se prezinte personal la preselecţie trierea respectivă putându-se face şi direct, în ziua de 22 septembrie 2012, ora 10.00 la sediul Casei de Cultură “I. L.Caragiale”.

Concurenţilor admişi li se va comunica telefonic rezultatul preselecţiei, până la data de 25 septembrie 2012, fiind de aceea obligatoriu ca la fiecare înscriere să se menționeze un număr uşor apelabil sau o adresa de e-mail. Nu se admit contestaţii la preselecţia concurenţilor. Concurenţii admişi să participe la concurs vor achita în momentul prezentării la Ploieşti suma de 30 lei reprezentând taxa de participare la Festivalul Concurs Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre.

Prezenţa concurenţilor confirmați se va face în ziua de 5 octombrie 2012, cel târziu ora 10.00, la Casa de Cultură “I.L. Caragiale”a Municipiului Ploieşti. Tuturor concurenţilor li se vor asigura condiţii de masă pentru zilele de 5 şi 6 octombrie 2012 şi cazare pentru două nopţi. Cheltuielile de transport nu vor fi suportate de către organizatori.

În scopul diferenţierii cu obiectivitate a talentelor, un juriu, alcătuit din reputaţi specialişti, va lua în consideraţie, ca element de bază, interpretarea pieselor admise în concurs, punând accentul pe noutatea stilistică a exprimării ca şi pe latura de originalitate creativă, atât muzicală cât şi poetică, aspect ce va putea fi reţinut ca un avantaj suplimentar. Deciziile juriului sunt inatacabile.

Pe baza selecţiei, vor fi atribuite următoarele premii:

Premiul I, TROFEUL FESTIVALULUI, în valoare de 2000 lei
Premiul de interpretare – grup, în valoare de 1600 lei
Premiul de interpretare – solist, în valoare de 800 lei
Premiul de măiestrie instrumentală, în valoare de 800 lei
Premiul de creaţie (muzică şi text), în valoare de 800 lei
Premiul de popularitate, în valoare de 800 lei
Toate premiile sunt impozabile, cu excepţia celor care eventual vor fi atribuite elevilor sau studenţilor (în acest caz este necesară o adeverinţă care să ateste acest lucru). În funcţie de situaţia concretă, juriul va putea să redistribuie premiile, în cadrul sumelor totale alocate. La solicitarea unor sponsori de a oferii premii, organizatorii îşi rezervă dreptul de a comunica modificări în numărul şi valoarea acestora.

Premiile vor fi înmânate de către preşedintele juriului, sponsori, oficialităţi în prezenţa organizatorilor, în cadrul unei festivităţi, care va fi urmată de o Gală a Laureaţilor şi, separat, de recitaluri extraordinare, susţinute de invitaţi speciali. Neprezentarea în concert a câştigătorilor atrage după sine anularea premiului şi acordarea lui următorului clasat.

Concurenţii care nu se regăsesc printre premianţi vor primi diplome de participare.

https://www.foreverfolk.com/