S-a terminat „jocul la dublu” de-a Presedintia. Cel putin momentan. Dupa ce luni seara, Monitorul Oficial a publicat hotararea Curtii Constitutionale in urma careia s-a decis ca Traian Basescu poate sa se intoarca la Cotroceni, ieri, Administratia prezidentiala inca nu s-a dumirit cine ii mai reprezinta pe romani din postura celui mai inalt om in stat. Langa poza lui Basescu, trona un comunicat de presa cu Antonescu-presedinte interimar.
Faptul ca nici unuia si nici altuia dintre presedintii Romaniei din ultimele doua luni nu prea i-a pasat de ceea ce lasa in urma sau, respectiv, ce ganduri are la intoarcerea in jiltul de sef de stat a fost demostrat, cu varf si indesat, de mutenia care i-a cuprins atat pe Crin, cat si pe Traian. Ce sa mai inteleaga romanul, din brambureala care a lasat in urma o intreaga natie de nedumeriti? I-o fi apucat pe amandoi – interimarul si suspendatul-reinstalat – grija fata de nervii celor 19 milioane de oameni (se pare ca atatia mai suntem pe teritoriul tarii) pe care i-au adus in pragul disperarii, de ceva vreme incoace? Oricum ar fi, se pare ca Palatul Cotroceni este un fel de carusel, iar cel care ajunge in jiltul cel mare, ca sa fie sef peste romani, risca, din cauza ametelii, sa debiteze tot felul de aberatii.
Cel putin, in ultimele zile, am fost scutiti de discursurile sforaitoare despre binele romanilor, despre cat de rai sunt „ceilalti” sau chiar despre cat de rai suntem noi, in general. Nu conteaza, asa cum spune o vorba veche, ca pestele de la cap se-mpute. Un pic de liniste, inaintea furtunii campaniei pentru parlamentare (ca, din pacate, nu scapam de alte gogomanii, nici spre final de an), nu ar strica.
Romanii, chiar si milioanele care s-au grabit sa mearga la urne, la sfarsit de iulie, ca sa-l dea jos pe Basescu, pare ca au amortit. Am avut doi presedinti. Si ce-i cu asta? Acum avem iar doar unul. Nici nu conteaza pentru cat timp, nici nu mai conteaza ca aproape sapte milioane si jumatate nu l-au mai vrut pe Base cocotat in scaunul de la Cotroceni.
Vom vedea ce va face Basescu, odata intors de la Vila Lac si de la usa garajului de campanie, la Palat. Va mai avea puterea sa rada in hohote? Credem ca da. Ca am vazut cum ne-a aratat cu degetul pe noi, cei care am crezut ca vom scapa de hahaitul prezidential, in aceasta vara, amenintandu-ne ca suntem complici la o lovitura de stat…
Dincolo de valtoarea Cotrocenilor si de avalansa alegerilor parlamentare – ca doar vor fi in plina iarna – romanii “de dincoace” de palat au ramas cu gura cascata, in prag de toamna saracacioasa. Pentru ca, dincolo de nebunia de la Bucuresti, seceta si euro apasa greu pe talerele care atarna in balanta din buzunarele romanilor. Dar cui ii pasa? Politica damboviteana tine de foame, in viziunea unora.
Pana mai ieri, am avut doi presedinti. In popor se spune ca, atunci cand doi se cearta, al treilea castiga. Din pacate, de aceasta data, noi nu avem niciun castigator!
Violeta STOICA