• Pana atunci trebuie verificate listele electorale

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a amanat pentru 12 septembrie decizia privind validarea referendumului, cerand, pana atunci, verificarea tuturor listelor electorale, a declarat, ieri, Tudorel Toader, judecator in cadrul institutiei amintite. Pana atunci, Crin Antonescu ramane presedinte interimar si Traian Basescu – presedinte suspendat.
Curtea Constitutionala a Romaniei a reluat ieri, la ora 9.00, dezbaterile pe marginea referendumului pentru demiterea presedintelui Traian Basescu. Curtea a informat ca a solicitat de la Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) si de la Institutul National de Statistica (INS) informatii suplimentare, iar oficialii MAI au declarat ca institutia a transmis Curtii Constitutionale, la solicitarea acesteia, numarul de persoane aflate pe listele electorale in 29 iulie – 18.292.514.
De asemenea, CCR urma sa discute contestatiile depuse impotriva rezultatului referendumului si nu exista un termen legal pana la care Camerele Parlamentului sa se reuneasca pentru a lua act de decizia CCR.
Augustin Zegrean – presedintele CCR, a subliniat ca judecatorii Curtii trebuie sa aiba in dosare documente care le sunt adresate si care nu au fost transmise altor institutii.
Curtea a precizat ca au fost inregistrate 43 de dosare de la Biroul Electoral Central in legatura cu referendumul privind demiterea presedintelui Romaniei desfasurat pe 29 iulie.
“Dupa inregistrare, s-a procedat la analizarea dosarelor, fiind verificate 18.548 de procese-verbale intocmite de sectiile de votare din tara si strainatate. In acelasi timp, au fost inregistrate trei dosare avand ca obiect contestatii, precum si mai multe cereri din partea cetatenilor cu privire la rezultatul referendumului”, arata Curtea.
Conform procedurilor, CCR urmeaza sa se pronunte, cu o majoritate de doua treimi (6 din 9 judecatori), asupra valabilitatii referendumului, judecatorii constitutionali luand in discutie si eventualele contestatii.
De asemenea, Curtea, pe parcursul dezbaterilor, poate cere informatii de la autoritatile publice sau de la Biroul Electoral Central, care sunt obligate sa prezinte informari asupra fazelor si operatiunilor de desfasurare a referendumului. Instanta de contencios constitutional stabileste, ulterior, daca a fost respectata procedura pentru organizarea referendumului si confirma rezultatele acestuia.
Inainte de publicarea deciziei Curtii in Monitorul Oficial, aceasta este prezentata Camerei Deputatilor si Senatului, intrunite in sedinta comuna. Legislativul urmeaza sa ia act de decizia Curtii, iar, in cazul in care ar adopta o hotarare, aceasta poate fi supusa controlului constitutional.