În conformitate cu prevederile art. 5, 6 şi 7 din Legea nr. 329/2003, privind la exercitarea profesiei de detectiv particular, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi pct. 4 din H.G. nr. 1666/2004 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 329/2003, la data de 18.09.2012, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova din Ploieşti, str. Vasile Lupu nr. 60, jud. Prahova, va avea loc examenul de atestare a calităţii de detectiv particular.

Pentru a putea participa la examen, orice persoană interesată trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:
a) să aibă cetăţenie română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale spaţiului economic european;
b) să posede cel puţin studii medii şi să fie absolventă a unei şcoli postliceale de detectivi, să fi îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale ori să fie absolventă a unei instituţii de învăţământ superior;
c) să fie aptă din punct de vedere medical;
d) sa nu fi fost condamnată pentru infractiuni săvârsite cu intenţie;
e) nu desfăşoare o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;
f) să obţină avizul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.

Dosarele vor fi depuse la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova – Serviciul Cabinet – Birou Primire Public, pâna la data de 04.09.2012 orele 12.00 şi vor cuprinde următoarele documente:
a) cerere pentru eliberarea avizului în vederea înscrierii la examenul de dobândire a calităţii de detectiv particular;
b) cerere de aprobare a înscrierii la examenul de dobândire a calităţii de detectiv particular
c) curriculum vitae;
d) actele de stare civilă în copii legalizate (certificat de naştere şi după caz, de căsătorie);
e) actul de studii, în copie legalizată;
f) actul de absolvire a unui curs de specialitate, în copie legalizată;
g) fişă medicala tip în original, încheiată la o unitate medicală autorizată;
h) rezultatul testării psihologice efectuate de un laborator specializat, ( în original);
i) certificat de cazier judiciar ( în original);
j) declaraţie autentificată din care să rezulte că nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;
k) dosar cu şină.

Achitarea tarifului pentru susţinerea examenului de atestare a cunoştinţelor, stabilit in cuantum de 139 RON, se va face la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova – Serviciul Financiar-Contabilitate, Ploieşti, str. Vasile Lupu nr. 60 jud. Prahova, numai după obţinerea avizului de înscriere la examen.
Pot fi obţinute relaţii suplimentare la Serviciul de Investigatii Criminale al I.J.P. Prahova, de la cms. Ovidiu Enăşescu, tel: 0244/302126, sau Serviciul Cabinet – Birou Primire Public.
Pentru obţinerea unor documente tipizate necesare întocmirii dosarului de înscriere ( cereri, declaraţie pe proprie răspundere, fişă medicală) vă puteţi adresa şi Serviciului Cabinet – Birou Primire Public, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 – 15:30.
Examenul de atestare a calităţii de detectiv particular va avea loc la data de 18.09.2012- începând cu ora 08.30 – la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, din municipiul Ploieşti, str. Vasile Lupu nr. 60.

TEMATICA
pregatirii de specialitate a candidaţilor care doresc să susţină
examenul pentru obţinerea atestatului de
detectiv particular

A.INSTRUIREA IN PRACTICAREA MESERIEI DE DETECTIV PARTICULAR
1)Notiuni privind exercitarea profesiei de detectiv particular
2)Protectia informatiilor clasificate ( legislaţie )
3)Legislatie privind liberul acces la informatiile de interes public

B.NOTIUNI DE DREPT PENAL.PARTEA SPECIALA
1)Infractiuni contra persoanei
2)Infractiuni contra patrimoniului
3)Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul
4)Infractiuni privitoare la regimul stabilit pentru unele activitati reglementate de lege:
4.1.Nerespectarea regimului armelor si munitiilor
4.2.Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau altor materii radioactive
4.3.Nerespectarea regimului materiilor explozive
4.4.Nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri
4.5.Exercitarea fara drept a unei profesii
5)Infractiuni de fals:
5.1.Falsificarea de moneda, timbre sau alte valori
5.2.Falsificarea instrumentelor de autentificare sau marcare
5.3.Falsuri de inscrisuri
6)Infractiuni care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala:
6.1.Infractiuni contra familiei
6.2.Infractiuni contra sanatatii publice
6.3.Infractiuni privitoare la asistenta celor in primejdie
6.4.Alte infractiuni care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala

C. NOTIUNI DE DREPT PROCESUAL PENAL
1)Participantii in procesul penal
2)Competenta in materie penala
3)Probele in procesul penal
4)Procedura plangerii prealabile

D. NOTIUNI DE DREPT CIVIL SI DE DREPT PROCESUAL CIVIL
1)Cunostinte de baza privind institutiile de drept civil, respectiv recunoasterea valabilitatii unui act juridic, a dobandirii unui drept de proprietate, apararea dreptului de proprietate si conditiile de constatare a valabilitatii unui testament
2)Cunostinte de baza in materia dreptului procesual civil referitoare la competenta instantelor judecatoresti, la probe si participanti in procesul civil

E. NOTIUNI DESPRE CONTRACTE SI RASPUNDERE CONTRACTUALA
1)Contractul. Notiunea de contract si clasificarea acestora
2)Incheierea contractelor(oferta de a contracta si acceptarea acesteia, momentul incheierii contractului)
3)Efectele contractului(obligativitatea contractului in raportul dintre partile contractante, obligativitatea contractului in raport cu persoanele care nu au calitatea de parti contractante, efectele specifice contractelor sinalagmatice, exceptia de neexecutare a contractului, rezolutiunea si rezilierea contractului si suportarea riscului contractului)

F. NOTIUNI GENERALE DESPRE CRIMINOLOGIE SI CRIMINALISTICA
1)Obiectul si conceptele fundamentale ale criminologiei
2)Criminalitatea organizata la nivel transnational
3)Criminalitatea clinica(personalitate optima si tipologie de delicventi, problemele personalitatii criminale si ale tipologiei delicventilor)
4)Identificarea criminalistica
5)Metode tehnico-stiinntifice destinate investigatiilor criminalistice
6)Elemente de fotografie judiciara
7)Cercetarea urmelor lasate de obiecte si alte categorii de urme

G. PSIHOLOGIE GENERALA SI JUDICIARA
1)Notiuni de psihologie generala
1.1.Studierea caracteristicilor psihosociale ale participantilor in procesul penal(autor, victima, martor), legalitati psihice specifice diverselor faze ale savarsirii faptei penale sau solutionarii acesteia.
2)Notiuni de psihologie judiciara
2.1.Infractorul si infractiunea din perspectiva psihologica si psihosociala
2.2.Etiologia comportamentului criminal
2.3.Victima si victimologie
2.4.Psihologia anchetei si marturiei

H. NOTIUNI GENERALE PRIVIND CREANTELE BUGETARE SI IMPOZITUL
1)Masurile asiguratorii
2)Executarea silita
3)Modalitati de valorificare a bunurilor mobile si imobile in cadrul executarii silite
4)Procedura in caz de insolvabilitate si prescriptie
5)Restituirea sumelor achitate in plus
6)Stabilirea raspunderii altor persoane decat debitorul
7)Procedura de intocmire si depunere a declaratiilor de impunere pentru impozite si taxe locale
8)Impozitul pe venit

I)NOTIUNI DESPRE SOCIETATILE COMERCIALE
1)Constituirea societatilor comerciale
2)Functionarea societatilor comerciale
3)Modificarea actului constitutiv

BIBLIOGRAFIE
pentru candidatii la examenul de atestare a calitatii de detectiv particular

– Constitutia Romaniei, editia 2003;
– Codul Penal – Partea Specială, ultima editie;
– Codul de Prodcedura Penala – Partea Generala, ultima ediţie;
– Drept Civil (contracte civile, obligatii);
– Legea 329/2003, privind exercitarea profesiei de detectiv particular republicată, cu modificările şi completările ulterioare
– Legea 353/2004, privind modificarea si completarea Legii 329/2003;
– HG nr. 1666/2004, privind Normele de aplicare a Legii 329/2003;
– Legea nr. 182/2002, privind protectia informatiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare;
– HG nr. 585/2002, pentru aprobarea Standardelor Nationale de protectie a informatiilor clasificate in Romania, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale din 31.12.1999;
– Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 10.12.1948.