10 persoane au fost conduse, ieri, la politie, pentru cercetari, in urma a 11 descinderi derulate la domiciliile acestora din Ploiesti. Potrivit anchetatorilor, acestea fac parte dintr-o grupare infractionala specializata in obtinerea de credite bancare cu documente falsificate. Din cercetarile anchetatorilor a reiesit ca membrii retelei falsificau documente privind veniturile care deveneau neconforme cu realitatea, iar cu acestea se prezentau la diverse banci si contractau imprumuturi sau achizitionau, in rate, produse electronice si electrocasnice. Infractiunile au fost savarsite in perioada 2011 – iunie 2012, prejudiciul creat fiind de aproximativ 250.000 de lei. De asemenea, cu ocazia perchezitiilor, oamenii legii au ridicat inscrisuri care probeaza activitatea infractionala a suspectilor, dar si produse electronice si electrocasnice achizitionate ilegal. Cercetarile erau continuate aseara pentru stabilirea cu exactitate a faptelor, cele 10 persoane fiind cercetate pentru inselaciune.
La actiunea de ieri au mai participat procurori de la Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti si mascati de la Serviciul de Interventii Rapide.
Fl. TANASESCU