În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au depistat principalul suspect al mai multor furturi din locuinţe. Este vorba despre L. Eugen, din Breaza.
Poliţiştii au axtins cercetările şi, în urma probelor administrate, şi a percheziţiei domiciliară efectuată la locuinţa acestuia, activităţi desfăşurate sub directa coordonare a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, în sarcina acestuia au fost reţinute săvârşirea a 5 furturi din locuinţe.
Din cercetările poliţiştilor a rezultat că acesta pătrundea în locuinţe prin forţarea geamului de la baia apartamentului situat pe palierul de trecere dintre scările a două blocuri.
Suspectul a fost depistat şi condus la sediul Poliţiei.
Faţă de L. Eugen s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentat Judecătoriei Ploieşti cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările vor fi continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.