Maine, 14 iulie, incepand cu orele 16.00, Muzeul Rezervatiei Naturale Bucegi – aflat in Parcul „Dimitrie Ghica” din Sinaia – va gazdui o complexa manifestare muzeistica intitulata „Stiinta viei – arta vinului”, organizata de catre Muzeul Judetean de Stiintele Naturii Prahova, in colaborare cu Centrul Cultural „Carmen Sylva” din Sinaia – Clubul seniorilor si S.C. Domeniile Anastasia. In program sunt incluse o expozitie, prezentari, o dezbatere si o degustare. La manifestare sunt asteptati toti cei interesati de cultura viei si vinificatie – tehnologii traditionale si moderne de cultivare a vitei-de-vie si de preparare a vinului, aspecte privind motivul vinului in folclor, in literatura si arta romaneasca, prezenta vinului in marile momente din viata omului, vinul ca aliment si ca medicament etc. Participantii vor fi antrenati intr-o dezbatere amicala pe tematica viei si a vinului (tehnologie, consum, reprezentare artistica, obiceiuri personale). In incheiere, toti participantii vor fi invitati la degustarea catorva soiuri de vinuri prahovene.