Impresarul lui Dorin Goian, Florin Manea, a explicat la Dolce Sport situaţia fundaşului în vârstă de 31 de ani al lui Glasgow Rangers. „Petrolul poate să îl dorească, dar de aici şi până la a ajunge acolo, cu tot respectul pentru Petrolul, este cam greu”, a afirmat Manea la Dolce Sport.
Presa centrală a scris că oficialii ploieşteni vor să-l aducă pe internaţionalul român profitînd de necazurile acestuia la Glasgow Rangers: clubul scoţian a fost exclus din prima ligă din cauza datoriilor şi încă nu se ştie în ce eşalon va evolua, probabil în cel secund. În plus, salariile jucătorilor au fost reduse cu 75 la sută.