Firmele care angajează şomeri cu vârsta mai mică de 25 ani nu vor plăti pentru aceştia, pentru o perioadă de un an, contribuţii de asigurări sociale, anunţă premierul Victor Ponta.
„Vom anunţa sprijinul pentru cei care angajează şomeri sub 25 de ani, faptul că un an de zile nu plătesc contribuţii de asigurări”, a spus Victor Ponta.

El a precizat că va anunţa luni măsurile avute în vedere de Guvern, alături de ministrul de Finanţe.