* Interviu cu interpreta si compozitoarea Zoe Alecu
O intalnire cu artista Zoe Alecu si chitara sa este mult mai mult decat o intalnire cu muzica folk. Pe unii i-ar putea cuceri modestia sa, pe altii – zambetul sau. Pare puternica- pe alocuri rebela chiar – si fragila in acelasi timp. Cariera sa artistica se apropie de 40 de ani, dar bucuria cu care canta pare fara de varsta fiindca nu si-a pierdut prospetimea si nici convingerea ca mai are inca destule trepte de urcat. Ca dovada a respectului fata de public si a exigentei pe care o are mereu fata de sine. In urma cu cateva zile, Zoe Alecu si-a lansat la Ploiesti cel mai recent album al sau, in cadrul unui spectacol-eveniment organizat la initiativa directorului general al firmei BES Romania, Martha Maria Mocanu, o sustinatoare a artei si a artistilor. Am intalnit-o pe interpreta careia ii place sa mearga pe “carari de maci”, dupa cum spune numele celui de-al doilea album al sau de autor – si care nici nu se sfiieste sa declare, prin cantec, ca simte adesea ca traieste “printre lupi” – cu putin inainte de a urca pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor. Am stat de vorba in cabina pe care a luminat-o cu ochii sai mari si senini si careia i-a dat mireasma unui parfum bun, a carui prospetimea topea multele grade de afara…
– Ati studiat vioara la liceul de muzica, desi tatal dumneavoastra ar fi vrut sa cantati la violoncel. Ati inceput cantand folk, ati optat apoi pentru rock si ati plecat din Romania alaturi de o cunoscuta trupa, apoi v-ati intors nu numai in tara, ci si la chitara. Sa inteleg ca va plac alegerile?
– Nu imi plac neaparat alegerile. E adevarat ca am inceput cu muzica folk pe la 17 ani. Chiar si in momentul in care am facut acea acolada muzicala, intrand in trupa Sfinx Experience si plecand apoi in America, folkul a ramas, asa cum au ramas dorinta de a scrie si de a compune, precum si de a trece totul prin filtrul meu. In trupa amintita am avut mai putin posibilitatea de a expune publicului ceea ce simteam, cantand mai mult coveruri. Alegeam ceea ce era in top si se potrivea vocii mele – am cantat, de exemplu, piese ale Tinei Turner, fiindca vocea mea are cam aceleasi ambitus si linie altista. Am preluat piese din repertoriul lui Cher, dar undeva in sufletul meu ramasese muzica folk. Fiindca aceasta muzica nu mi-a impus niciun fel de reguli. Am putut sa cant ceea ce am simtit, ceea ce mi-am dorit. De aceea dupa douazeci de ani m-am intors de la rock la folk, la prima dragoste, dar m-am intors ca un adevarat profesionist. Pentru ca a fi intr-o trupa precum trupa Sfinx Experience presupune sa fii un bun profesionist. Nu intra oricine, nu rezista oricine, daca nu are talent, dar mai ales daca nu munceste. Munca este pe primul loc.
– Am citit undeva – si intr-un fel parca m-as bucura sa nu fie adevarat, cand ma uit cat de fragila sunteti si acum – ca v-ati cumparat prima chitara din banii stransi donand sange…
– Este adevarat. De fapt, marturisirea aceasta a facut-o despre mine un bun prieten, Horia Stoicanu, care vedea in acest gest unul al unei adevarate eroine, care a facut un sacrificiu pentru pasiunea sa. Recunosc insa ca a fost singurul mijloc prin care am putut sa-mi cumpar o chitara.
– Intr-o zi v-ati intors la prima dragoste, cum spuneati, la muzica folk, cea care a fost un fel de liant intre generatii, fiindca o asculta si cei trecuti de prima tinerete si o descopera si din ce in ce mai multi tineri. Cum vi se pare publicul de astazi ?
– Publicul? Ceva mai maturizat. Eu chiar cred ca publicul se formeaza si prin felul in care se prezinta pe scena un artist si prin genul de muzica promovat de mass-media. Conteaza foarte mult daca formezi un public bun sau mai putin bun. Sunt foarte convinsa ca la un festival de muzica folk nu ai sa vezi pe cineva caruia ii plac manelele. Ascultatorul de folk trebuie sa fi citit macar un volum de poezie in viata lui.
– Dar muzica de astazi cum vi se pare ?
– In muzica de azi inca sunt destule probleme. Imediat dupa Revolutie s-a difuzat mai mult muzica ieftina – fara mesaj, fara linie melodica. Au fost
acceptate lucruri facile, chiar de scandal, care se considera ca aduc audienta.
– Dupa public si muzica, e randul sa va intreb ceva despre viata de artist …
– Este o diferenta ca de la cer la pamant intre ceea ce a insemnat a fi artist inainte de 1990 si acum, cand multi cred ca este suficient doar sa-ti expui anumite parti anatomice. Pe vremea tineretii mele, nu urcau pe scena si nu apareau la televizor decat aceia care aveau cu adevarat ceva de spus. Ma refer la Margareta Paslaru, la Marina Voica, la Dan Spataru, la Mihai Constantinescu, la Mirabela Dauer. Ceilalti ramaneau in continuare sa cante intr-un bar sau pe Litoral, dar in televiziune – nu.
Personal, eu nu am cerut mult de la ceilalti, dar am cerut mult de la mine. Stiti, e un paradox… Ma uit la americani. Ei isi respecta artistii in varsta. Uitati-va la Tina Turner, la Cher cat sunt de respectati, ca sa nu mai spun cat de bine sunt platiti. Iar ei, cand sustin un concert se cutremura lumea ! La noi, cand treci de 40 de ani, organizatorii de spectacole te ocolesc si, daca n-ai, ti-ar pune si o cocoasa in spate, iar daca o ai, ti-ar mai adauga una! Nu se tine cont de experienta ca artist.
– Cel de-al doilea album pe care il semnati se numeste „Carari de maci”. Videoclipul piesei care deschide albumul pe care l-ati lansat la Ploiesti incepe cu imaginea unui plapand fir de mac. Va plac florile ?
– Da. Toate florile, dar mai ales freziile, fiindca au un miros proaspat, suav. Poate si pentru ca la nasterea fiului meu am avut salonul plin cu frezii. Era primavara, intr-o zi de 9 martie.
– Am ascultat cateva dintre piesele noului album. Sunt profunde asemenea multora dintre piesele pe care le compuneti si le interpretati, chiar si cand vorbesc despre lucrurile simple, firesti, care ni se intampla fiecaruia dintre noi. Ce v-ar placea sa descopere publicul in acest al treilea album ?
– In cel mai nou album al meu mi-ar placea ca publicul sa descopere prospetimea. Imi place sa cred ca in acest album- si ma bucur ca mi-au spus acest lucru oameni de muzica – am reusit sa urc o treapta fata de celelalte doua. Mai mult decat atat, consider ca mai am pasi de facut.
– In 2013 veti implini 40 de ani de cand ati urcat pe scena. Cum vedeti acest moment ?
– As vrea sa fie frumos. Nu stiu in ce mod imi voi permite sa marchez acel moment si ce anvergura va avea. Dar vreau sa fie deosebit, mai ales ca nu am marcat nici 20 de ani de cariera, nici 30 de ani…
-Cu siguranta, oricine va asculta fie si doar piesa care da numele noului album – „Printre lupi” – se va regasi intr-un fel sau altul. Viata e dura si mereu vor exista miei de sacrificiu si lupi flamanzi. Pe dumneavoastra, de exemplu, va intereseaza politica, va afecteaza tot ceea ce se intampla in aceste zile in jurul nostru, generat in mare parte de politica?
– Nu ma intereseaza, dar ma afecteaza. Am ajuns la o stare de dezgust si de blazare. Parca niciodata nu a fost mai clar ca acum ca de fapt cainii latra, ursul merge…
Nu pot sa prevad ce si incotro si n-am intalnit inca un politician pe care sa-l doara sufletul pentru romani.
Luiza RADULESCU-PINTILIE
