Dupa mai bine de doi ani de planuri si pregatiri, cea mai frumoasa zi din viata lor s-a transformat in cateva clipe intr-un adevarat cosmar, potrivit cancan.ro. Doi tineri din Giurgiu sustin ca au vrut ca la nunta lor sa le cante formatia Chorus Live Band a cantaretei Nico, dar s-au trezit pe ritmurile unor lautari total necunoscuti, care i-au indispus complet pe invitati.
. „Nu mi-a venit sa cred, mi-au stricat toata nunta. Au venit niste lautari, cu camasile pe afara si fara dinti in gura. Am avut invitati care nu au putut sa manance din cauza aspectului lor. Formatia lui Nico ne-a stricat toata nunta. Cand l-am sunat pe manager, el ne-a spus ca si acestia stiu sa cante. Noi platiseram pentru altceva, au reusit sa ma faca sa plang in ziua nuntii si pe sotul meu sa stea suparat toata noaptea, pe scaun, la masa”, a declarat pentru sursa citata Mariana Neculai, foarte afectata de cele intamplate.
“În primul rând cineva a semnat un contract în numele lor, băieţii mei nefiind contactaţi pentru această nuntă. Ştiu despre ce impresar este vorba şi sunt foarte supărată pe el dacă face asemenea lucruri. Faptul că a semnat un contract în numele trupei mele este un lucru foarte grav. Îmi pare sincer rău pentru aceşti tineri, care spun că li s-a stricat nunta, şi îi asigur că nici eu şi nici băieţii cu care lucrez, trupa din care face parte şi soţul meu, nu ar fi trimis pe altcineva în locul lor, aşa cum se pare că a făcut acest impresar. Domnii din fotografii, fără dinţi în gură despre care spun mirii că le-a stricat nunta nu au nicio legatură cu trupa mea, Chorus Live Band!”, a declarat Nico pentru libertatea.ro.