Doi tineri ploiesteni, ambii in varsta de 20 de ani, au fost prinsi in flagrant imediat dupa ce au talharit o femeie pe strada Iezerului din Ploiesti.
Unul dintre suspecti a impins-o pe femeia in varsta de 73 de ani, si i-a smuls o sacosa in care aceasta avea portofelul ce continea bani si documente, dupa care au fugit.
Cei doi suspecti au fost observati de un martor, care a alertat politistii prin intermediul numarului unic de urgenta „112”, comunicandu-le semnalmentele celor doi.
In zona au ajuns imediat mai multe echipaje de politie din cadrul Sectiei 3 Ploiesti, care i-au depistat pe suspecti si i-au condus la sediul Politiei, fata de acestia fiind efectuate cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de talharie.