Ieri, în jurul orei 17:00, în curtea unui bar din localitatea Cioceni a avut loc o altercaţie între doi localnici.
În aceste condiţii, un bărbat în vârstă de 44 de ani, folosind un ciob de sticlă, a aplicat o lovitură în zona gâtului unui consătean în vârstă de 37 de ani, provocându-i decesul.
Din cercetări a rezultat că în timp ce consumau băuturi alcoolice, între cei doi a izbucnit conflictul spontan, împrejurare în care bărbatul mai în vârstă l-a lovit pe celălalt cu un ciob în zona gâtului.
Procurorul de caz a dispus reţinerea preventivă a lui M. Ilie, urmând ca acesta să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de aresatre preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.