– 26.07.2012, ora 14:19 – incendiu casă particulară
În localitatea Comarnic, strada Podul Vârtos, echipajele de pompieri au intervenit cu patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la trei case particulare, proprietari L. Cornel, D. Petre şi P. Florin.
Au ars: la L. Cornel – o anexă gospodărească pe o suprafaţă de aproximativ 150mp, acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ 150; la D. Petre – anexa gospodărească şi imobilul pe o suprafaţă de aproximativ 250 mp şi la P. Florin – anexele gospodăreşti pe o suprafaţă de aproximativ 120 mp şi plafoanele locuinţei pe aproximativ 100 mp.
Cauza probabilă: flacără – foc deschis în spaţii închise.
Pompierii au salvat bunuri în valoare de aproximativ 100.000 lei, valoarea pagubelor fiind de 1.000.00 lei.
Intervenţia a fost dificilă din cauza lipsei surselor de apă din zona.
– 26.07.2012, ora 18:32 – incendiu casă particulară
În municipiul Ploieşti, strada Pinului, echipajele de pompieri au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit într- o încăpere a unei case particulare, proprietar I.Gabriela.
Au ars: aproximativ 40 mp acoperiş construit din lemn cu învelitoare de tablă , bunuri de uz casnic, haine, mobilier şi electrocasnice.
Cauza probabilă: scurtcircuit electric.
Pompierii au salvat bunuri în valoare de aproximativ 1.000.000 lei, valoarea pagubelor fiind de 50.000 lei.
În ultimele 24 de ore, subunităţile operative ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Prahova au intervenit pentru gestionarea a 7 incendii de vegetaţie uscată. În acţiunile de intervenţie a fost angrenat un număr de 30 de pompieri care au intervenit pentru stingerea unei suprafeţe totale de aproximativ 3 ha.
În urma intervenţiilor pentru stingerea incendiilor nu s-au înregistrat victime.
Echipajele SMURD au intervenit în 20 cazuri de urgenţă medicală. În toate cazurile, paramedicii au acordat primul ajutor medical calificat, persoanele fiind monitorizate şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.