În perioada 12 – 14 iulie 2012, Inspecţia Muncii a desfăşurat Campania Naţională privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată („muncă la negru”) şi verificarea respectării prevederilor legale de securitate şi sănătate în muncă în cadrul restaurantelor şi altor unităţi cu servicii de alimentaţie publică . Obiectivele campaniei au fost:
– identificarea angajatorilor care folosesc personal fără forme legale de angajare şi luarea măsurilor ce se impun pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă , precum şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
– identificarea angajatorilor care utilizează munca copiilor şi a tinerilor;
– diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către
angajatorii care folosesc muncă la negru;
– creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi sănătate şi securitatea în muncă.
În perioada Campaniei, inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control şi Relaţii de Muncă – ITM Prahova, cu sprijinul Jandarmeriei Prahova, au verificat 38 agenţi economici, dintre aceştia fiind sancţionaţi 15 angajatori. Inspectorii de muncă au aplicat 21 sancţiuni contravenţionale. Totodată, doi angajatori au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 20.000 lei, fiind depistaţi că utilizau 2 persoane fără a le fi întocmit forme legale. Totodată, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă au sanţionat 30 de angajatori, aplicând 78 de sancţiuni contravenţionale.
Urmare controalelor efectuate au fost constatate 159 deficienţe, printre care amintim:
– în domeniul relaţiilor de muncă: nerespectarea acordării repausului săptămânal; neîntocmirea fişelor de post; nerespectarea dispoziţiilor referitoare la regulamentul intern; netransmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic; neiniţierea negocierii contractelor colective de muncă la nivel de unitate; lipsa certificatelor medicale necesare la angajare; neîntocmirea pontajelor; lipsa planificării concediilor de odihnă, precum şi neachitarea drepturilor salariale;
– în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: modul necorespunzător de utilizare al echipamentelor de muncă electrice (prize electrice neinscripţionate, nerigidizate, cabluri electice neprotejate); nu se asigură în mod corespunzător semnalizarea de securitate la locul de muncă; angajatorii nu asigură instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor; verificările medicale nu erau efectuate nici la angajare şi nici periodic; angajatorii nu controlau modul corespunzător de utilizare de către lucrători a echipamentelor de protecţie.